Multi dintre noi ne facem rezolutii la fiecare inceput de an: ne stabilim obiective noi sau incercam sa implementam noi obiceiuri. Uneori scopul este sa continuam obiceiurile deja implementate. Ne concentram atentia pe diverse obiective cum ar fi slabitul, planificarea vacantelor, concerte sau altele si deseori uitam de ceea ce putem face pentru noi. In materie de skincare, tot timpul vor exista imbunatatiri pe care sa le putem aduce tenului nostru. S-ar putea sa ne dorim sa lucram pe partea de hidratare sau pe partea de preventie sau poate nu suntem multumite de textura sau aspectul pielii noastre. Si atunci ar trebui sa avem curajul sa ne privim in oglinda si sa ne intrebam cu sinceritate: am facut tot ceea ce am putut pentru tenul meu anul trecut? Exista ceva ce as putea sa implementez/imbunatatesc? Am oare obiceiuri nocive care dauneaza sanatatii si pielii mele? Cu siguranta vei gasi cateva aspecte la care mai ai de lucrat. Uneori poate ca pur si simplu nu intelegi un concept sau iti doresti sa te informezi mai mult intr-o privinta.

Si cum de cele mai multe ori, desi stim ce avem de facut, ne este greu sa trecem la actiune, este bine sa avem un plan care sa ne motiveze si sa faca lucrurile mai putin complicate atunci cand tindem sa uitam toate acele rezolutii de la inceputul anului.

1.       Incepe prin a defini principalele categorii de aspecte care te intereseaza: hidratare, preventie, uniformizare, albire, etc.

2.       Scrie intr-un jurnal ce faci momentan in legatura cu aceste aspecte  pe o coloana si pe alta coloana ce ai putea sa faci incat sa fii si mai  multumita de rezultate. De exemplu, daca nu sunt multumita de cat de hidratat se simte tenul meu iar in prezent am o rutina constanta formata din 4 pasi s-ar putea sa am nevoie sa mai introduc un pas sau sa schimb produsele. Daca vreau sa lucrez pe parte de preventie, atunci stiu deja ca este obligatoriu sa ma demachiez in fiecare seara si sa port protectie solara zilnic, insa pot avea grija pe viitor sa reaplic SPF-ul la 4 ore asa cum e recomandat. Sau sa introduc un nou ingredient anti-aging in rutina.

3.       Informeaza-te mai mult. Ai la dispozitie numeroase surse de informare pentru a putea intelege cat mai bine cum functioneaza pielea ta. Cu cat esti mai informata cu atat vei sti singura ce nevoi are pielea ta si vei putea alege pe masura. De asemenea, riscul de a arunca banii pe produse inutile sau de a fi victima marketingului se va diminua considerabil. Investitia minima – o jumatate de ora pe saptamana – inseamna ca la sfarsitului anului vei sti si vei intelege 50 de concepte noi din skincare.

4.       Respecta cu adevarat recomandarile. Chiar aplici pe ten cantitatea potrivita de SPF (1,25 ml)? Cand faci double cleansing, masezi spuma/gelul/balsamul de curatare pentru minim 30 de secunde? Reaplici  SPF odata la 4 ore? Uneori din graba sau din dorinta de a face mai mult intr-un timp cat mai scurt avem tendinta de a arde etape sau de a face lucrurile superficial. Este crucial sa constientizam importanta fiecarui pas in rutina noastra astfel incat sa maximizam beneficiile.

5.       Experimenteaza in fiecare luna ceva nou pentru tenul tau. Doar experimentand putem afla exact ce se potriveste cel mai bine tenului nostru si putem structura aceste noi obiceiuri in luni, sau trimestre sau cum ne este mai usor. De exemplu, in luna martie iti poti propune sa experimentezi drenajul limfatic pentru ten, in luna aprilie sa incerci skin cycling, in mai sa incerci un SPF nou si tot asa. La sfarsitul anului vei avea o multime de noi experiente si vei putea stabili exact ce merge pentru tine si ce nu.

 

6.       Schimbari mici si treptate. Daca treci brusc de la o rutina simpla in 3 pasi la o rutina in 10 pasi, masaj facial, drenaj limfatic si 7 skin exista mari sanse ca dupa o perioada sa ti se para coplesitor si sa renunti. Introdu cate un pas lunar sau atunci cand te simti pregatita si nu incerca sa grabesti lucrurile.

 

Desigur ca nu exista o formula generala care sa ni se potriveasca tuturor de aceea propria experienta este cel mai bun prieten. Nu putem urma toate recomandarile si nici nu trebuie. Insa ne putem apropia cu pasi mici dar siguri de implinirea unor obiective care sunt destul de frecvente si generale: cu totii ne dorim o piele elastica, radioasa si sanatoasa; nu alege nimeni sa aiba pete pigmentare, acnee sau decolorare. Insa trebuie sa ne stabilim cu exactitate obiceiurile in functie de prioritatile noastre. Ceea ce  faci sau nu faci in 80% din timp se va reflecta in aspectul tenului tau. Da-ti voie sa iti cunosti nevoile tenului tau si fii blanda si rabdatoare cu tine insati!